Alimentație și dietă, Articole, Fitness și sănătate

Superalimente pentru superfemei

women superfoods

Considerăm că o rutină sănătoasă și o dietă echilibrată sunt ceva la care toată lumea ar trebui se gândească să încorporeze în viața personală. Dar astăzi ne axăm asupra sănătății femeilor, în special pe optimizarea alegerilor făcute de femeile moderne și ocupate, cu beneficii pentru sănătate folosind superalimente.

Viața de zi cu zi ne face să ne implicăm în prea multe sarcini și ne lasă destul de des cu puțin sau deloc timp pentru a ne opri și a ne gândi la ceea ce introducem în corp. Deși, datorită popularității superalimentelor din ultimii ani, a devenit mult mai ușor să folosim uimitoarele daruri hrănitoare oferite de natură în beneficiul nostru.

Haide să aruncăm o privire la opțiunile preferate din rândul superalimentelor, de care să beneficieze sănătatea și vitalitatea femeilor.

Maca superfood

Maca – simbolul suprem sud-american al tinereții și un afrodiziac natural.

Dacă există un superaliment perfect conceput pentru femei de către Mama Natură, sigur acesta este pulberea de maca. Iată de ce:

Această plantă este cunoscută din cele mai vechi timpuri pentru echilibrarea energiei feminine. Ușurează oboseala fizică și pe cea mentală și are valori nutritive ridicate și putere de vindecare. Conține steroli, taninuri, alcaloizi și saponine despre care se știe că au un efect sinergetic. Rădăcina uscată este bogată în vitaminele C, B2, B3 și B6 și în următoarele minerale: calciu, potasiu, cupru și fier. Aceasta mai conține și acizi grași cum ar fi cel linoleic, palmitic, oleic, aminoacizi și polizaharide.

Aceasta energizează corpul și ajută la durerile musculare, astfel încât este un supliment extraordinar pentru femeile active.

Utilizarea zilnică poate ajuta la încetinirea procesului de îmbătrânire.

Poate ajuta la reglarea dezechilibrelor hormonale, dar și a sindromului premenstrual, precum și a simptomelor pre-menopauzei și menopauzei.

Ajută la îmbunătățirea sănătății sexuale și a libidoului, lucru valabil atât pentru femei cât și pentru bărbați.

Maca are o aromă și un gust dulce, aproape ca cel de caramel. Este perfectă pentru smoothie-urile zilnice, shake-uri, mic dejun cu ovăz și deserturi crude din mers.

Boabe de cacao – un ajutor natural pentru o dispoziție fericită.

Nu există nicio surpriză că au făcut această listă, doar un singur detaliu – vorbim aici despre boabe întregi de cacao. Da, boabele întregi de cacao sunt o alternativă uimitoare atunci când rămâi fără ciocolată neagră. Și sunt de dimensiunea unei mușcături.

 

Nu conțin zahăr în mod natural și sunt bogate în proteine, grăsimi sănătoase, fier, fibre, calciu și, cel mai important, antioxidanți, serotonine, magneziu și vitaminele B, care sunt ingredientul cheie pentru o dispoziție însorită! În profunzime – serotonina și restul aminoacizilor, cum ar fi triptofanul, anandamina, dopamina, feniletilamina și enzimele conținute de boabele de cacao au un efect favorabil asupra funcțiilor creierului, restaurând și ajutând circulația transmițătorilor bio.

 

Administrarea între 5 și 10 boabe crude de cacao pe zi, pe post de gustare între mese, te poate ajuta să lupți împotriva depresiei cronice, a oboselii, a insomniei precum și a tulburărilor renale și hepatice.

 

Acestea te pot ajuta în lupta împotriva colesterolului rău, pot preveni bolile de inimă, pot ajuta la funcționarea corectă a pancreasului, pot sprijini la consolidarea structurii osoase și la normalizarea nivelului de zahăr din sânge.

ashwagandha superfood

Ashwagandha care mai este cunoscută și ca ginseng indian – ajută la eliberarea stresului și îmbunătățește calitatea somnului.

Una dintre principalele plante folosite în Ayurveda și un puternic afrodiziac este bogată în fier, antioxidanți, taninuri, glucoză, alcaloizi, acizi grași și lactone. Trupul și mintea beneficiază simultan prin restabilirea nivelurilor de energie și a vitalității, mai ales după ce treci printr-o boală sau un virus.

Numele sau latin (Withania somnifera) înseamnă literalmente ‘cea care induce somnul’. Cu o utilizare regulată, poți beneficia de un tipar mai bun de somn și poate chiar echilibra nivelurile de anxietate. Pe cei cu un sistem nervos tensionat îi poate ajuta să-l întărească, luând zilnic o linguriță de ashwagandha dizolvată în apă caldă.

Reishi superfood

Reishi pulbere – un generator pentru un corp fără nicio toxină

Ce este ciuperca reishi? Aceasta este o ciupercă comestibilă, care are o culoare roșiatică, ce crește în mod normal pe o varietate de trunchiuri și ramuri de copaci. A fost folosită în medicina răsăriteană încă de la începuturile sale, dar din cauza faptului că este foarte rar întâlnită în sălbăticie și datorită interesului sporit pentru aceasta, în anii 1970 era deja un produs cultivat.

 

Efectele pe care le are reishi asupra corpului tău:

Nu este nicio surpriză că este deja cultivată de aproape 50 de ani, deoarece această ciupercă oferă oportunități extraordinare de a aduce beneficii corpului uman.

Alături de ciuperca maitake, este considerată drept unul dintre cele mai bune ajutoare naturale în prevenirea și combaterea celulelor canceroase.

Fitochimicalele și polizaharidele conținute de această ciupercă stimulează producția de anticorpi, fapt ce duce la întărirea sistemului imunitar, astfel că are proprietăți antivirus naturale uimitoare.

Dacă grija ta sunt alergiile, reishi este un excelent ajutor antibacterian și antiinflamator. Reduce producția de histamină care, la rândul ei, reduce tusea indusă de alergii, strănutul și lăcrimarea ochilor.

Probabil cea mai populară utilizarea a pudrei de reishi este în scopuri de detoxifiere. Aceasta ajută în funcțiile ficatului și ale vezicii biliare, pentru ca acestea să poată procesa toxinele mai eficient.

Poți adăuga reishi sub formă de pudră la smoothie-uri, shake-uri și la sucuri proaspete, dar o metodă care câștigă popularitate este prepararea acestei pudre sub formă de ceai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *